INTRUCHIPARE-PROIECTIE-ROL

I-P-R

Model de dezvoltare pentru Metodele de Terapie prin Joc

IPR este o paradigma evolutionara, e singura care alcatuieste o grafica a progresiei jocului dramatic de la nastere pana la 7 ani. Bazat pe experiente aprofundate pe noi nascuti, copii si femei gravide, alcatuieste scala paralela pe langa alte procese evolutionare ca cele fizice, cognitive, emotionale si sociale.

IPR reprezinta o valoare epistemica libera, nu face parte din vreu current anume sau dintr-o teorie psihologica, dar intradevar poate fi integrat in orice model psihologic, terapeutic sau practica educationala.

IPR schematizeaza conceptul de dezvolatare prin joc de rol a copiilor, aceasta dezvoltare fiind baza prin care copilului care este capabil sa intre in lumea imaginatiei, simbolurilor, in lumea jocului dramatic si lumea dramei. Atasamentul devreme format dintre mama si sugar are o puternica componenta dramatica prin jocuri si inversare de rol. Chiar si in timpul sarcinii, mama formeaza o relatie emotionala cu copilul sau nenascut.

Competenta in IPR este esentiala in cresterea copilului:

• creeaza centrul atasamentului dintre mama si nou-nascut
• formeaza o baza pentru formare a identitatii si independentei
• stabileste corpul emotional sau corpul creativ
• consolideaza si dezvolta mai departe imaginatia
• contribuie la rezistenta copilului la riscuri si ritualuri
• il impinge pe copil sa treaca de la "realitatea de zi cu zi" la "realitatea dramatica" si inapoi, dupa caz.
• faciliteaza rezolvare de probleme si rezolvarea conflictelor
• creeaza jocuri de rol si jocuri emotioanle care in timp formeaza flexibilitate.
• ii da copilului experienta si aptitudini pentru a lua parte la viata sociala

INTRUCHIPARE-PROIECTIE-ROL sunt semnele schimbarii vietii, care sunt ritualizate prin joaca si drama de la un stadiu la celalalt.

In timpul stadiului I putem vedea cum experientele timpurii ale copilului sunt fizice, si sunt exprimate in mare parte prin limbajul corpului si simturi. Aceste experiente fizice sunt esentiale in dezvoltarea "ego-ului personal": nu putem avea o imagine asupra noastra pana nu avem ego. Copilul simte nevoia de a fi capabil sa traiasca in propriu corp si sa se simta increzator in miscarile sale in spatiu. Schimbarea de la stadiul I la stadiul P este o perioada de tranzitie, care este marcata de Winnicott (1974) care descrie obiectul tranzitional. Poate fi un articol de imbracaminte sau o jucarie moale: textura si mirosul sunt importante, de aceea este legat de experienta copilului senzitiva. De obicei este considearata a fi primul simbol al copilului- de obicei reprezentand lipsa imaginii mamei. Obiectul tranzitional este de asmenea ritualizat si creativ: trebuie sa raman la fel, chair daca el poate sa devina murdar, el trebuie spalat, si este numit; de asemenea modifica si devine o masca dupa care sa se ascunda, o patura pentru o papusa sau o esarfa pentru un costum.

In timpul stadiului P copilul raspunde lumii in afara corpului sau pentru lucruri in afara corpului. Raspunsurie copilului pot fi de asemenea fizice, de exemplu cand un copil se joaca cu degetele in acuarele, dar mai important este ca acuarelele sunt substante in afara limitelor corporale. pe masura ce etapa P se dezvolta, copilul nu numai ca e legat de diferite obiecte sau substante, de asemenea , le poate pune impreuna in forme si grupuri. Observam o uzanta mai mare a povestirilor prin jocul cu casa de papusi sau ca marionete. Dupa care este un al doilea stadiu al tranzitiei in care copilul incepe sa creeze roluri si povesti prin papusi, si incepe sa fie unul din personeje. A doua tranzitie poate fi marcata de diferite feluri de obiecte, poate fi un obiect al autoritatii - un bat sau o sabie sau un costum specific care ii permite copilului sa ia controlul si sa directioneze actiunea cat sa si ia parte. Intr-un final copilul va incepe sa joace roluri. Cateodata chiar mai multe intr-o actiune si putem observa inceputul stadiului R. Este dezvoltarea a " ceea ce este bine" intr-o actiune sau rol- "mumiile nu fac asa" sau " monstrii nu merg asa"; nu numai ca sunt roluri jucate dar de asemena scenetele sunt directionate si reprezinta un interes marit asupra designului. Este ca si cum copilul s-a integrat complet in INTRUCHIPARE-PROIECTIE-ROL pe masura ce ei creaza jocuri de miscare, costume si diferite personaje. De obicei cele trei stadii INTRUCHIPARE-PROIECTIE-ROL sunt complete la varsta de 7 ani. Oricum nu se opresc aici. Noi continuam sa vizitam aceste stadii in pre-adolescenta si in adolescenta, nu intotdeauna in ordinea INTRUCHIPARE-PROIECTIE-ROL. La fel ele sunt experimentate, incercate si testate pe masura ce identitatea continua sa se dezvolte. Intr-un final facem alegeri ca adultii, bazate pe stadiul in care noi avem dominanta, si de obicei luam locuri de munca si hobby-uri care au un focus fie in Intruchipare, Proiectie sau Rol. Conflictul sau stresul pot asigura viitorul, in sensul de a face o decizie in viata care nu este bazata pe alegerile noastre sau in urma presiunii sau asteptarii celorlali.

INTRUCHIPARE: majoritatea experientelor noastre psihice sau fizice vin prin comuniunea cu ceilalti: de obicei mamele noastre sau dadacele noastre (voi continua sa folosesc cuvantul "mama" cu un sens generic a persoanei care are grija de noi). Noi sunem leganati pe masura ce noi cooperam cu ritmicitatea cantecului. Copii raspund si mamele raspund din nou, pe masura ce e o apropiere colaboratoare a expresii fizice. Deja miscarea ia calitati rituale: in brate noi am ritualizat miscarea leganatului si pe de alta parte leganatul de sus in jos pe genunchi. Am invatat despre propriul meu corp prin contactul fizic cu altul, ca urmare sunt implicat fizic (vezi Wilshire 1983, capitolele 3 si 4). Corpul este intelegerea primara a invatatului ( Jennings 1990) si orice alta invatare este secundara fata de prima invatata prin corp. De aceea copii cu traume fizice trebuie sa isi extinda jocul fizic pentru a-si putea reconstitui un corp sanatos si increzator.

Dezvoltarea angajamentului copilului poate fi distorsionata prin urmatoarele :

• fiind prea mult tinut in brate: copilul care este prea protejat, prea dependent; este o continua siguranta si o incetosata limita a corpului. Copilul este intotdeauna impreuna cu mama si nu a fost niciodata separat sau impotriva ei. (Shelborne 1990,2001 )
• fiind prea putin tinut in brate; copilul care e tinut o perioada lunga de timp in izolatie, dezvolta anxietate decat autoritate, confuz asupra limitelor corpului si spatiului.
• fiind violat prin abuz fizic sau sexual; limitele corporale ale copilului sunt invadate de trauma si confuzia rezultata, ii este deseori frica, anxietate si evitare a contactului fizic ori furie fizica neadecvata sau mangaieri nelimitate.

Multi terapeuti gasesc dificil sa considere "angajametul" in munca lor din cauza experientelor traumatice din trecutul copilului sau terapeutului, sau frica vesnica prezenta a atingerii neintelese. Sunt cateva solutii: fie munca in grupuri sau miscari in grupuri care sunt foarte bune in dezvoltarea sociala- lucrul in perechi de doi, apoi de trei si asa mai departe, sau a se explica detailat copilului si parintilor ca atingerea este implicata, cu descrierea a ce fel de atingeri si de ce. Parintii de obicei vor intelege ca atingerile adecvate sunt importante pentru vindecarea copilului. Spunand acestea, nu toate miscarile implica atingere si sunt multe jocuri de vindecare pentru copil si pentru terapeut impreuna. Poti de asemenea lucra cu diferite obiecte ca: cercuri, sfoara sau esarfe din matase; esarfa creeaza un contact cu copilul, se foloseste mai ales cand se lucreaza cu copii autisti.

Tehnicile Intruchiparii (vezi Shelborne 1990, 2001, Jennings 1995, 1998, 1999)

Este important ca terapeutul si jucatorul sa se simta confortabil cu marcarile si dansul si sa aiba antrenament in aceste domenii.

Prima Tranzitie

In jur de 12-14 luni putem observa perioada de tranzitie de la corp la lumea inconjuratoare- lumea proiectiei si obiectelor care sunt separate de propriul corp. Winnicot sugera ca, primul atasament fata de un obiect- de obicei fin si moale ca paturica sau vreo jucarie de plus- marcheaza tranzitia la alte obiecte, la fel cum atasamentul fata de primele obiecte vor duce la atasamente fata de alte persoane. Cu toate acestea obiectul in sine, cum s-a aratat mai sus nu e doar un obiect simbolic, reprezentand lipsa mamei, este de asemenea un obiect creativ care se poate transforma in multe lucruri folosite in joc. Aproape de fiecare data are un nume si trebuie sa ramana la fel, dar de asemenea devine personificat si vorbeste cu el, poate sa fie un loc ascuns sau o masca. Obiectul tranzitional este un prim exemplu de flexibilitate cat si de ritualitate si risc.

Proiectia

Pe masura ce copilul se dezvolta din ce in ce mai mult in stadiul P observam ca trec de la jocurile exploratorii unde obiectele sunt gustate si testate, la jocuri cu obiecte din tipare si organizate, la jocuri mult mai dramatice cu povestioare. Desi are aceste variatiuni, jocul este inca proiectat; adica este jocul in care corpul si obiectele iau roluri si intelesuri. Fara sa confundam problema, putem chiar sa spunem ca stadiul proiectiei are stadiile INTRUCHIPARE-PROIECTIE-ROL in el dupa cum se descrie mai jos. Cu toate acestea este clar la o examinare mai aprofundata ca toate activitatiile sunt cele ale proiectiei

Tehniciile Proiectiei (vezi Oaklander 1978, Jennings si Minde 1993, Cattanach 1994, Jennings 1995, 2004, 2005, 1999, Astell-Burt 2001)

Copii pot fi incurajati sa creeze in diferite medii, si terapeutii pot crea in acelasi timp pentru ca ei sa nu se simta stanjeniti. Copilul si terapeutul pot crea o constructie artistica in felul acesta. Creand cu copilul nu e acelasi lucru cu impunea in fata sa.

A doua tranzitie

Putem observa spre finalul stadiului “ Proiectiei” ca joaca copilului devine din ce in ce mai teatrala cu povestiri si scenete fiind luate din povestirile noi create sau povestiri care existau deja. Copiii dezvolta propriile structuri narative, povesti care au un inceput, mijloc si sfarsit. De asemenea ei isi intensifica capacitatea pentru “jocul liber”. Ne vom referi de asemenea la acest proces, ca “suvoiul de constiinta” care ar putea foarte bine hrani mai tarziu structura narativa, dar sunt calitatea si aptitudiniile care sunt nemasurabile ca aptitudine a vietii. In timpul tranzitiei putem observa copiii devenind proprii lor conducatori si conducatorii altora, pe masura ce organizeaza “evenimente” si creeaza jocuri pe care amandoi le joaca si le conduc. De multe ori copiii achizitioneaza simboluri ale autoritatii ca: sabii, bete, uniforme speciale sau costume. Ei sunt capabili sa traiasca separat cu creatia lor si facand o pereche sau un mic grup.

ROLUL

“Am invatat despre mine si ceilalti prin luarea de rolurile altora” (vezi Mead 1934, Smilansky 1968, Wilshire 1982, Jennings 1990, 1998, Landy 1993, Berg 1998, Schaefer 2000 )

Joocul teatral sau stagiul Rolului, este culmea stagiilor IPR si este de obicei completat pe la varsta de 7 ani. Putem vedea diferenta fata de “dramaticalul” copiilor comparand cu anii precedenti jocul teatral, copilul isi ia roluri din textul povestilor sau din improvizatii, si implicand terapeutul si alte lucruri in rol: scaune acoperite cu paturi, papusi mari si asa mai departe, toti pot lua roluri la sceneta. Copiii pot purta si confectiona masti si mastile trebuie sa fie in echipamentul terapeutului pentru sceneta. Este important ca si carcacterul si sceneta si spatiul sa fie “scoase din rol” (Jennings 1990) inainte ca sesiunea sa se termine. Copilul trebuie sa simta foarte clar ce ii apartine: realitatii dramatice a povestirii sau jocului, si ce apartine realitatii de zi cu zi a copilului si a terapeutului.

Orice este posibil in drama, si jocul dramatic ii da permisiunea sa faca lucruri pe care in viata de zi cu zi, lucruri care poate nu sunt permise sau imposibile. (Jennings 2002) "Putem spune ca putem chiar simti niste durere prin aceaste prefacuta durere. Strigand de parca ai fi speriat, te sperii. Plangand te superi. Dansand cu o persoana te indragostesti. Prin jucarea unui personaj poti deveni personajul. Jocul copiilor este plin de dorinta de a deveni ceea ce exprima. (Berg 1998) Este important ca si copilul sa aiba posibilitatea de a juca roluri "distantate", adica acelea care sunt in povesti si sunt jucate pentru a o face propria experienta. Acesta este paradoxul dramei: ca sunt mai aproape fiind mai distant (Jennings 1998). Acest lucru este cel mai greu pentru terapeut sa manevreze, pentru ca tot ce vrem sa stim e ceea ce se intampla. Noi am incercat sa interpretam pentru a intelege lucrurile si poate pentru a reduce propria anxietate. La un alt nivel noi "stim" ce se intampla si sigur si copilul stie. Poate trebuie sa invatam sa suportam " sa nu stim" " sa stam cu haosul si sa permitem intelesului sa iasa la iveala" (Jennings 1993)

Tehhnicile de ROL: (vezi Slade 1954, 1997, Chesner 1995, Cattanch 1997, Jennings 1990, 1998, 1999)

• foloseste roluri simple care exprima un singur sentiment: persoana nervoasa, persoana trista si se poate picta fata personajelor
• creaza personaje animale cu care interactioneaza
• foloseste povestile favorite pentru a juca impreuna
• foloseste cabine pentru schimbare de personaje pentru a putea iesi la iveala o mai buna poveste teatrala
• foloseste o masca ca un punct de plecare a unei povesti
• folositi idea de a scrie un scenariu pentru televiziune si apoi scoateti-l la iveala
• folositi ideile care au fost generate la jocul Proiectiei

CONCLUZII

Noi am considerat ca INTRUCHIPAREA-PROIECTIA-ROLUL este baza dezvoltarii teatrale a omului si ca urmare poate fi aplicata in jocul terapeutic atat pentru evaluare cat si pentru aplicatie. Horley (1998) a efectuat cercetari aprofundate folosind metoda I-P-R pentru a identifica copiii care " nu se joaca". Ea a sugerat ca jocul dramatic este: o situatie in care rolul jucat devine mai complex si include costumari, dezvoltarea de dialoguri si crearea de medii in care sa se joace diferite roluri. Scenele si povestile sunt pline de prieteni in ele, desi pot fi situatii in care copilul joaca de unul singur" IPR poate fi integrat in toate abordariile psihologice si in terapiile prin joc desi este mult mai eficienta atunci cand terapeutul si copilul lucreaza impreuna la creearea scenelor si activitatile impreuna. Radacinile timpurii ale IPR pot fi gasite in experienta pre-natala dintre mama si pruncul ne-nascut (Jennings 1998, 1999, 2004), asa ca putem spune ca el, copilul este nascut deja "dramatizat".

Este important ca terapeutul sa poata folosi IPR si re-experimentarea acestor stadii pentru ei insasi cat si pentru a face observatii asupra copiilor in aceste stagii. Aceasta cercetare este in dezvoltare iar terapeutii care folosesc joaca sunt incurajati sa o incerce in propria lor cercetare.

Nota autorului: Evaluarea prin IPR este scrisa de Jennings 1998 si 1999; trebuie luate in considerare Courtney's Developmental - Jennings 1998. In concluzie, abordarea la joaca si terapia jocului prin IPR focalizeaza atasamentul care se poate face prin joc. (Jennings 2005). Acesta este necesar atat pentru cresterea sanatoasa a copilului cat si pentru formare un baze pentru relatiile sale viitoare.

BIBLIOGRAFIE

• Astell-Burt C 2001"I am the Story: The Art of Puppetry in Education and Therapy London Souvenir Press"
• Berg L E 1998 ‘Developmental play stages in child identity construction; an interactionist theoretical contribution’ draft paper presented OMEC Conference, Copenhagen 1998
• Cattanach A 1994 Play Therapy: Where the Sky Meets the Underworld London Jessica Kingsley
• Cattanach A 1997 Children’s Stories in Play Therapy London Jessica Kingsley
• hesner A 1994 Dramatherapy for People with Learning Disabilities London Jessica Kingsley
• Horley E 1998 ‘Developmental Assessment of Dramatic Play’ paper presented at OMEC Conference, Copenhagen, 1998
• Jennings S 1990 Dramatherapy with Families, Groups and Individuals London Jessica Kingsley
• Jennings S 1995 ‘Playing for Real’ in International Play Journey 3 132-141
• Jennings S 1998 Introduction to Dramatherapy London Jessica Kingsley
• Jennings S 1999 Introduction to Developmental Play therapy London Jessica Kingsley
• Jennings S 2001 Embodiment-Projection-Role, video with Gordon Wiseman Bleaden Actionwork.
• Jennings S 2002 ‘Play, Drama and the Brain’ presented at International Symposium Arts and the Brain, Oslo.
• Jennings S 2003 Embodiment-Projection-Role 2: video London Actionwork
• Jennings S 2004 Creative Storytelling with Children at Risk Bicester Speechmark
• Jennings 2005 Creative Play with Children at Risk Bicester Speechmark
• Jennings S 2005 Creative Storytelling with Adults at Risk Bicester Speechmark
• Jennings S 2005 Creative Play and Drama with Adults at Risk Bicester Speechmark
• Jennings and Minde 1993 Art Therapy and Dramatherapy: Masks of the Soul London Jessica Kingsley
• Landy R 1993 Persona and Performance London Jessica Kingsley
• Mead G H 1934 Mind, Self and Society University of Chicago Press
• Oaklander V 1978 Windows to Our Children Utah Real People Press
• Schaefer C E, H E Jacobson, M Ghahramanlou 2000 ‘Play group therapy for social skills deficit for children’ in Short Term Play Therapy for Children Ed C E Schaefer and H G Kadusan, New York, Guildford Press
• Slade P 1954 Child Drama London Hodder and Stoughton
• Slade P 1997 Child Play London Jessica Kingsley
• Wilshire B 1982 Role Playing and Identity Indiana University Press
• Winnicott D 1974 Playing and Reality London Penguin

Videos: there are videos of Veronica Sherburne’s movement system from Concord Films, Ipswich.

Information on Sue Jennings videos and publications from Rowan Studio UK, 67A Westmoreland Terrace, London SW1V 4AH

Please contact Sue Jennings for information on International Training Courses in EPR and The Playtherapy Method©. at drsuejennings@hotmail.com