Dr. Sue Jennings este o specialista in terapia de joc si drama-terapie ce lucreaza in Somerset cu parinti si copii, iar in Romania cu orfani, familii de rromi si institutii psihiatrice. Ea deasemenea lucreaza in unitati psihiatrice unde perturbarile extreme par a avea legatura cu atasamentele afectate timpuriu. Ea a publicat peste douazeci de carti cu privire la importanta teatrului si jocului, a ambelor in terapia si dezvoltarea copilului. Ea poate fi contactata la adresa de mail: drsuejennings@hotmail.com . INTRUCHIPARE-PROIECTIE-ROL

Atasamentul obtinut prin joaca Dr Sue Emmy Jennings

Introducere

Emotiile intervin in calea gandirii rationale – totusi ratiunea este pretuita in comparatie cu sentimentele – logica fata de intuitie. Aceasta este intelepciunea receptionata in care am trait secole. Femeile, in special, au fost etichetate ca sunt „doar sentimente”, in special in perioada sarcinii si a menstruatiei, ele primind calmante puternice daca nasterea este prea dureroasa. Exista carti care sugereaza ca femeile sunt de pe Venus si barbatii de pe Marte în incercarea de a se explica separarea ratiune/sentimente. Multi ani am trait cu polaritatea dintre natura si educatie in ce priveste dezvoltarea individului. In final avem noi rezultate care arata ca este posibila existenta amandurora: capacitatea de a simti, de a constientiza usurarea sentimentelor asupra mintii care se dezvolta in directia corecta. Mai mult, dezvoltarea noastra sanatoasa depinde de relatiile timpurii in a fi jucausi: teatrul pentru viata este esential acestui proces.

Minte si corp

Cercetarile demonstreaza ca functiile mintale timpurii depind de interactiunea sociala cu mama sau ingrijitorul initial. Aceasta interactiune afectiva este un canal de comunicare dublu, la inceput prin atingere, sunete si priviri lungi. Interactiunea sociala influenteaza dezvoltarea partii sociale a creierului, si fara aceasta, creierul nu se va dezvolta in intregime. Observand copiii abandonati din Romania a reiesit ca neglijarea sociala si emotionala in realitate produce gauri in creier, in neo-cortex (Gerhardt, 2004). Majoritatea publicului occidental este familiarizat cu imaginile din orfelinate care au aparut in titlurile de ziar dupa caderea regimului Ceausescu in 1989. Majoritatea acestor copii erau abandonati de mamele care nu faceau fata, dar care incercau sa raspunda incurajarilor facute de autoritati pentru a avea cat mai multi copii posibil.

Multe din ingrijitoarele din institutii au estimat ca acesti copii vor fi nevoiti sa se pregateasca pentru viata de afara astfel ca era mai bine sa se creeze o relatie afectuoasa cu ei. Desigur rezultatul produs era opusul, exista acum mii de adolescenti in Romania care au creierul deteriorat si sunt incapabili sa isi gaseascaa ori un camin ori o slujba. Multi dintre ei supravietuiesc pe strada sau sub podurile de cale ferata.

La polul opus se afla copii populatiei Temiar din Malaezia, care sunt tinuti la cerere foarte aproape de mama si alaptati pana la patru sau cinci ani, ei se dezvolta intr-un mod viguros si invata sa mearga mult mai devreme fata de cei de aceeasi varsta din Occident, (Jennings 1994). Copiii populatiei Temiar construiesc relatii afective foarte sigure cu mama lor si de asemenea cu bunica si cu toate ca ei continua sa fie alaptati si dependenti pe de o parte, independenta lor in ce priveste mersul si manuirea obiectelor ascutite se afla in contradictie. Populatia Tamiar nu isi loveste copiii. Multe ore sunt petrecute alaturi de nou nascuti, mers sovaitor si copii mai mari cocolositi, consolare si masaj, si mama si moasa care maseaza in mod constant noul nascut in primele saptamani.

Acesti copii invata un raspuns de frica la tunet si tigru in timp ce mama sau bunica ii tin strans si soptesc in mod staruitor „frica, frica, tunet, tunet”; acesta reprezinta „jocul ce este crezut” in loc de „jocul de a face sa se creada”. Astfel mesajele initiale pentru siguranta fizica si a ritualului sunt intiparite si inserate din primele saptamani.

Joaca timpurie, fizica si corespunzatoare dintre copil si mama este necesara inaintea „ecoului”: tu zambesti – eu zambesc. Armonia asigura siguranta inainte sa fie posibil ca si copilul sa stabileasca diferente.

Factorii de stres si creierul

Experientele stresante cum ar fi separarea de alimentator si ingrijitor, creste productia de substanta chimica raspunzatoare de frica in creier, si provoaca copilului inrijorare si suferinta. Absenta prelungita a celor doi factori amintiti inainte ca un copil sa poata apuca poate produce anxietate si potential depresie. Interventia timpurie prin intermediul drama-terapiei si terapiei de joc poate compensa pierderea, si poate chiar permite repararea celulelor nervoase.

Functia „social” a creierului nu se dezvota decat dupa ce ne nastem: avem potential dar el se dezvolta prin interactiune cu prima imagine afectuoasa. Aceasta fiind intiparita prin intermediul legaturii de siguranta.

Imunizarea emotionala optima vine din experienta de a se simti in siguranta, atins, privit si ajutat sa se reculeaga in urma presiunilor, pe cand stresul este definit de separare, nesiguranta, lipsa de contacte si de adaptare. (Gerhardt, 2004).

Dezvoltarea creierului nostru si maturizarea emotionala depind astfel de atasamentul timpuriu obtinut prin joaca.

Sarcina „jucausa”

De-a lugul istoriei am simtit nevoia sa dam un sens lumii inconjuratoare: am descoperit regulile universului si nevoia pentru grupul social. Astfel spunem povesti (Storylore in Jennings 2004) si imitam prin intermediul ritualurilor, dramei si dansului, viziunea proprie despre lume si locul pe care il ocupam in ea. Totusi aceasta incepe mult mai devreme, cand incepem sa dam un sens lumii proprii la cateva saptamani de la conceptie. Jocul si creativitatea in relatia cu propriul copil nenascut incepe foarte devreme.

Relatia cu propriul copil incepe de obicei in timpul sarcinii cand acea mica vibratie se produce si indica inceputul miscarii. La acea senzatie ca a unei aripi de fluture se face des referire ca la o grabire, care sugereaza ca bebelusul este o fiinta vie. Acum ca bebelusul este simtit ca existent, relatia dintre mama si copil incepe sa se dezvolte. Aceasta relatie daca este sprijinita si incurajata va duce la crearea radacinilor unui atasament optim cand copilul se va naste.

In timpul sarcinii multe femei recunosc ca vorbesc cu copiii lor nenascuti, le spun secrete si vise, povesti si barfe. De multe ori ele vorbesc copiilor si isi raspund ca si cum ele sunt copiii: o adevarata piesa de teatru. Mama fundamenteaza ceea ce numim „relatii dramatice” (Jennings 1999) care se refera la faptul ca initial mama interpreteza roluri amuzante si jucause in relatia cu copilul nenascut care sunt apoi stabilte intre mama si copil.

Multe femei sunt dispuse sa faca exercitii specifice cum ar fi yoga sau inot, si isi fac timp sa isi maseze abdomenul, pentru binele copilului nu doar pentru a preveni semnele provocate de intinderea pielii. Femeile chiar canta copilului, il leagana si il mangaie. Toate aceste senzatii pozitive pot fi simtite de copil si reprezinta inceputurile formarii unui atasament sanatos.

Mama si copilul nenascut anticipeaza oglindirea sociala ce are loc dupa nastere. Teoria oglinzii sociale sustine ca nu poate exista oglindire in minte daca nu exista oglindire in societate. Whitehead, completand munca lui Dilthey, Baldwin, Cooley si Mead argumenteaza -„constiinta de sine depinde de oglinzile sociale si lumile empirice comune” (Whitehead, 2001).

Putem vorbi astfel de un continuu care se dezvolta incepand cu sarcina jucausa (care este ca o repetitie a vietii), pana la constanta in joc si ecou jocului, care se formeaza in primele trei luni de viata.

Nu doar ca realizam o repetitie a vietii in timp ce ne aflam in pantec, dam un sens lumii inconjuratoare, care are loc prin intermediul simturilor inainte sa ne nastem. Putem simti schimbarile de temperatura, sunet, ritm, atingere si emotii in timp ce suntem in pantec si mamele noastre influenteaza profund starea noastra de bine prin intermediul propriilor experiente senzoriale. Povestile despre calmante si ascultatul muzicii relaxante pot influenta increderea si pacea mamei si a copilului.

Nasterea

„Si ai cantat ca am venit pe lume? In timp ce imi deschideai usa sa ies la lumina? Canta la nasterea mea si pentru toti copii care isi incep calatoria pe acest pamant” (Jennings, 2004)

Acest cantec stravechi adresat zeitei nordice a nasterii, Uks Akka, ne aminteste de ritualul si indemanarea necesare la nastere. Cresterea folosirii tehnicii de nastere in apa si a numarului mamelor care asteapta sa nasca acasa, scot la lumina dorinta noastra de a avea o nastere mai putin igienizata si fara aparatura sofisticata. Nasterea in apa asigura o continuitate a mediului sigur, ajuta la atenuarea durerilor si asigura contextul necesar crearii legaturii afective prin intermediul mirosului, atingerilor si sunetelor.

Cercetarile arata ca anumite calmante administrate in timpul nasterii pot inluenta procesul de infiripare a atasamentului:

„Copiii care sunt expusi calmantelor pot avea dificultati comportamentale in primele zile dupa nastere. Ei pot fi mai iritabili si greu de consolat si pot fi mai putin sensibili. In plus stabilirea legaturii dintre parinti si copil poate fi afectata, avand consecinte de-a lungul vietii asupra relatiei parinte-copil”(McCormick,1997).

Parintii care nu au o retea de sprijin sau mamele singure deseori se zbat „sa iasa totul bine”, iar in cele din urma resimt esecul. Toate aceste sentimente sunt transmise copilului. O mama care este deprimata va obseva sentimente similare la copiii ei. Este necesar sa descoperim mai multe cai pentru ca femeile sa se sprijine si sa fie creative in timpul sarcinii.

Primele zile si luni

Copilul incepe sa perceapa lumea prin intermediul experientelor senzoriale cu mama. Canalul fizic si emotional, pe care se focalizeaza in primele zile si luni, creeaza bucuria experientelor primare de joc prin intermediul simturilor, in special cu ajutorul mirosului si al atingerilor. Aceste experiente senzoriale produc atasamentul primar dintre mama si copil, dar ele au si o baza biologica. As Cozolino (2002) afirma:

„Sentimentele de caldura si fericire; dorinta de a tine, atinge si ingriji; durearea separarii si bucuria si emotia reunirii toate au implicatii neurochimicale care ne permit sa experimentam aceste sentimente minunate. Printr-o cascada biochimica, interactiunile mama-copil stimuleaza secretia de oxitocin, prolactina, endorfina si dopamina care produc sentimente pozitive si de recompensare.

Aceste experiente senzoriale sunt necesare pentru dezvoltarea atasamentelor sanatoase si pentru largirea locului copilului in lumea sociala. Cantatul si povestitul care incep din timpul sarcinii continua in primele saptamani. Joaca este o cale importanta pentru a intari atasamentul.

Copiii observa figurile si expresiile in cateva ore de la nastere si recunosc repede chipul primului ingrijitor: descoperind dispozitii si momente pentru a fi oprite. Fetele zambesc la noul nascut, iar foarte repede acesta le zambeste la randul sau, (intr-un timp acest gest era vazut de psihologi drept adulmecare, dar acum aceasta conceptie este discreditata). Prima privire fixa dintre mama si copil, privire de iubire si acceptare, nu produce doar un impact social ci deasemenea contribuie la dezvoltarea creierului. Cu toate ca bebelusii initial raspund prin intermediul mirosului, atingerii si sunetului, vederea devine semnificanta din ce in ce mai mult, atat in dezvoltarea sociala cat si in dezvoltarea mintii.

Poate vechea zicala: „In afara vederii, in afara mintii” imbraca o noua semnificatie pentu noi.

Trebuie sa ne amintim ca mintea noastra se formeaza dupa nastere si ca securitatea si creativitatea stabilite in timpul sarcinii vor continua si dupa ce ne nastem. Vom completa apoi ciclul de constanta in joc pana la ecoul jocului, urmat la trei luni de o alta serie de strategii de joc: intruchipare – proiectare – rol (IPR), (Jennings, 1999,2004,2005).

Reflectii:

In aceasta scurta descriere am aratat cum relatia dintre mama si copil in timpul sarcinii si muncii are un impact asupra dezvoltarii sanatoase a copilului. Mai mult exista o legatura puternica intre dezvoltarea sociala si cea a creierului: relatia pozitiva timpurie dintre mama si copil ajuta la formarea creierului dupa nastere. Este important ca aceasta relatie sa fie realizata prin joc si dramatizare si sa implice o categorie de experiente senzoriale care cuprinde mirosul, atingerea si muzica si desigur privirea afectuoasa dintre parinte si copil, in special in primele saptamani.

„Simt respiratia ta asemeni atingerii unei pene pe obrazul meu

Pot simti inima ta langa inima mele, simt rapaiala si loviturile!

Pot zari fata ta privind lung la mine: odihneste-te in pace, sunt aici”

Referinte

Chaucer G c.1387, trans Coghill 1952 The Canterbury Tales Penguin Harmondsworth

Cozolino L 2002 The Neuroscience of Psychotherapy WW Norton London

Gerhardt S 2004 Why Love Matters: how affection shapes a baby’s brain Brunner-Routledge Hove

Jennings S 1999 Introduction to Developmental Playtherapy: Playing and Health Jessica Kingsley.London

Jennings S 2003 ‘Playlore: The Roots of Humanity’ in Play for Life, autumn

Jennings S 2004 Creative Storytelling with Children at Risk Speechmark Bicester

McCormick S 1997 Archive on Painkillers and Childbirth, ICS Usenet.

Whitehead C 2001 ‘Social Mirrors and Shared Experiential Worlds’, J.Consciousness Studies, 8, No.4.

„Sotia lui Bath”, Personajul cel mai iubit si obscen al lui Chaucer, ne spune:

„Venus ma trimis cazand din stele

Iar indrazneala inimii a venit la mine de pe Marte.

Venus mi-a dat dorinta si desfraul

Si Marte curajul, sau asa cred,

Nascut in Taur si cu Marte in aceasta privinta

Vai, vai, acea dragoste eterna a fost pacat!”

(Prologul Sotiei lui Bath, Povestirile din Canterbury)

Din Storytelling Workshop pentru Pregnancy and Motherhood

Dr. Sue Jennings este o specialista in terapia de joc si drama-terapie ce lucreaza in Somerset cu parinti si copii, iar in Romania cu orfani, familii de rromi si institutii psihiatrice. Ea deasemenea lucreaza in unitati psihiatrice unde perturbarile extreme par a avea legatura cu atasamentele afectate timpuriu. Ea a publicat peste douazeci de carti cu privire la importanta teatrului si jocului, a ambelor in terapia si dezvoltarea copilului. Ea poate fi contactata la adresa de mail: drsuejennings@hotmail.com

INTRUCHIPARE-PROIECTIE-ROL I.P.R (Translated from the English E.P.R.)